Tag Archives: lansare

lansare de carte la Cluj, pe strada Universităţii

La început a fost minciuna

–   debut literar –

Oana Heller

 

Joi, 19 iunie 2014, la ora 18:00, în Cluj, pe strada Universităţii numărul 2, într-o cafenea cu sticle (poate) albastre atârnând opiat de candelabru, o cafenea ce poartă un nume familiar oricărui scriitor ce-a fost sau va să fie – Insomnia – o veţi găsi pe Oana, alături de primul ei roman: “La început a fost minciuna“.

photo credit: Barbara Weibel

photo credits: Barbara Weibel

Ştim deja că există cel puţin două soiuri de copii pe lume: cei cuminţi și cei cu năbădăi; și mai știm din auzite că “La început a fost minciuna” face mai degrabă parte din a doua categorie – un roman greu de crescut, greu de dospit, dar iată, gata.

Cum te simţi acum Oana, ţinând în mână volumul? Ce s-a schimbat pentru tine?

     De fapt, încă nu am ținut în mână volumul. Am avut mici probleme cu coperta și încă nu am văzut forma finită a romanului, prin urmare încă nu s-a schimbat cu nimic felul în care mă simt. Nu cred că mi se va da peste cap concepția despre viață când îmi voi ține în palme cartea. Probabil voi fi încântată câteva zile apoi, prin 23 iunie (o dată cu primul examen din licență), îmi vor reveni nesiguranțele și grijile, frustrările și sentimentul că lumea e nedreaptă.

photo credit: O.M. Heller

photo credit: O.M. Heller

     A fost vreun moment, înainte de apariţia lucrării finale, înainte poate chiar și de manuscris, în care ai știut că vei scrie “La început a fost minciuna”?

     Întotdeauna am știut că voi scrie o carte (sau mai multe) despre unele dintre personajele astea, dar nu am știut exact cum va fi și pe cine va fi centrată. Mi-am dat seama că va fi despre Thomas și șerpăriile lui prin 2010.

     Cât de lung a fost drumul de la ideea de roman până la realizarea acestei idei?

     Mi-a venit prima idee și am început să o scriu. Amintiri despre mine scriind la „cartea asta” vin de prin clasa a 7-a, însă pe atunci abia dacă știam să leg două vorbe. În orice caz, unele personaje existau, ideea exista. Însă drumul de la prima idee până la conturarea unui roman coerent cu care să nu îmi fie rușine a durat cam opt ani, iar varianta aceasta, care va ajunge la cititori am scris-o în octombrie 2012- decembrie 2013.

Dacă ar fi să numești un catalizator, un factor care să te fi susţinut în tot acest timp, care-ar fi acest factor?

     Maria Heller și desigur personajele noastre. Fără Maria și fără susținerea ei aș fi renunțat de mult la scris, fără să o am pe ea cu care să împărtășesc universul personajelor mele, nu știu ce aș fi făcut. Iar fără personaje, sub a căror personaliate mă ascundeam și mă adăpostream de fiecare dată când mă deranja mediul înconjurător – atât de mult încât am probleme în a-mi aminti câteva luni bune din viață – nu știu cum aș fi trecut de liceu și cum m-aș fi descurcat în UAD.

     Ce fel de roman este “La început a fost minciuna”? Care îi este mesajul si care publicul?

     Asta e cea mai dificilă întrebare. Sunt mult prea apropiată de roman ca să pot să spun cum este; nu cred în împărțirea pe subspecii literare a romanelor și nu pot fi obiectivă față de propria mea lucrare. Dacă vrei neapărat-neapărat să îți zic în ce sertăraș ar trebui pus, aș spune că este un roman psihologic, un bildungsroman și așa, pe sfert, roman erotic.

     Cât despre mesaj, am fost conductor, corp și mâini pentru aceste personaje și le-am așternut povestea pe hârtie. Ei au transmis fiecare ce au vrut, ce au știut și ce au putut iar eu nu am dreptul să mă bag peste ei concluzionând, nu vreau să fac așa ceva și vreau să îi descurajez pe toți cei care vor să facă asta cu personajele mele. Cu personajele romanului „La început a fost minciuna” what you see is what you get. Nu e un roman ermetic sau simbolist care să necesite o scanare cu raze X, mesajele nu sunt criptate și pe acest text nu se poate face analiză literară ca pentru partea a 3-a de la Bacu-ul la limba română. Am spus o dată în roman cu Thomas:

„Dacă aş vrea aş putea să găsesc un adevărat concept şi un laitmotiv pentru acea carte picată în bot, aş putea să zic că semnifică copilăria mea sfârşită brusc, în zvâcniri de sânge şi spermă, pumni şi ocări, sau orice alt fel de pulisme de-astea cvasi-intelectuale, dar nu vreau. E o carte picată pă jos, lângă un copil picat pă jos. Simple as that.”

Autorii sunt adesea foarte atașaţi de personajele lor, iar personajele tale au petrecut un timp îndelungat alături de tine: de care dintre ei iţi va fi dor?

     Nu îmi va fi dor de nici unul dintre ei pentru că nu mă despart de nici unul. Ei nu pleacă nicăieri, sunt cu mine, în mine. Cele mai bătrâne personaje ale mele sunt Eric și Rebeca. Pe Eric cred că îl am de pe la 11-12 ani și pe Rebeca încă de pe vremea în care mă jucam cu păpușile cu sora mea mai mică. De atâta timp au ajuns să facă parte din mine, din personalitatea mea și din viața mea. Sunt prietenii mei, copii mei, my alter egos. Dacă îmi este dor de vre-un personaj de-al meu o rog pe Maria să fie acel personaj.

Mult timp, însă, am avut o problemă cu Thomas, m-am deconectat de el și am avut impresia că „moare”, că nu mai pot să îl simt. Au fost aproape doi ani în care conexiunea mea cu el era foarte slabă; mă simțeam ca și cum el ar fi în comă, alături de mine dar totuși imposibil de accesat. Acum ne-am „reconectat” și totul e ok.

photo credit: O.M. Heller

photo credit: O.M. Heller

Consideri povestea personajelor spusă? Crezi că vor reveni pe parcursul altor volume? Speri sa le mai întâlnești?

     Povestea nu e nici pe departe spusă, se termină brusc și în coadă de pește. M-am apucat de lucrat la partea a doua și prin toamnă-iarnă sper că va apărea „Fața în palme” (romanul lui Maria Heller) care se va împleti cu romanele mele și împreună vor forma ceva foarte interesant, demn de urmărit. Povestea personajelor mele începe în 2009 (anul cuprins în roman) dar eu am cartografiat terenul până prin 2016 și voi scrie alături de Maria până vom ajunge acolo, indiferent de e pace sau război, dacă se vând sau nu romanele… noi scriem.

     O sumă de lucruri s-au schimbat în ultimele luni în viaţa ta – închei o facultate, un manuscris – o perioadă ocupată, activă, o perioadă plină de promisiuni, de noi începuturi. Cu ce-ai vrea să începi mai întâi? O vacanţă? Un nou proiect?

Întrebarea îmi pare ciudată, ca și croită pentru altcineva… ca o rochie de gală și Loubutins când eu umbu în tricouri de tipi și cu teneșii sparți în talpă. Din punctul meu de vedere nu s-a schimbat absolut nimic în viața mea. Duminică mi-am pus o pălărie pătrățoasă în cap și m-am împiedicat pe scena casei de cultură a studenților iar după am primit un braț de flori și mi s-au făcut poze. Atâta tot. Cu atât mă schimbă faptul că am încheiat o facultate, cu cât te-ar schimba faptul că porți o pălărie. Am încheiat lucrul la manuscrisul ăsta în decembrie 2013 și de atunci tot aștept să simt ceva, orice. Dar nu simt. Nu mă simt dintr-o dată un geniu sau un scriitor, nu mă trezesc dimineața simțindu-mă o versiune îmbunătățită a mea. Nu m-a schimbat cu nimic. Schimbările nu vin din exterior; 300 de pagini de word sau 7 buchete de flori și 4 examene nu te schimbă. Sunt extraordinar de mulțumită cu felul în care am finalizat romanul, însă mie mi se pare common sense să fie așa. Sunt o perfecționistă.

Apoi, nimeni nu mi-a promis nimic. Nici un nou început, nici o promisiune glorioasă doar muncă, probleme și muncă degeaba. Am decis subit să îmi public romanul; aș fi putut să o fac mai repede. Aș fi putut să nu îmi dau licența sau să îmi îngheț anul, să îmi retrag dosarul de la facultate pentru că mi-am dat seama că pictura nu mai este prioritară în viața mea, dar am decis să rămân din loialitate față de „pasiunea” pe care am avut-o atâția ani. Toate aceste realizări constituie de fapt decizii pe care s-a întâmplat să le iau în perioada asta de timp și nimic mai mult, iar deciziile astea au propriile lor urmări: am decis să îmi public cartea: îmi apare cartea. Am decis să îmi dau liceța: am festivitate de absolvire, muncă pentru lucrarea de licență și examene. Nimic special.

Chiar după ce termin cu examenele de licență vreau să merg să înot puțin, dar după aceea, chiar de a doua zi dacă îmi stă mintea, mă apuc de scris. Nu am mai scris de prin martie nimic, prinsă fiind cu tot felul de probleme irelevante și agasante.

Voi continua cu volumul doi din „La început a fost minciuna” și mă voi apuca de un proiect nou alături de Maria Heller, o bandă desenată sau un roman grafic, toate astea înainte de admiterea la master.

 

photo credit: O.M. Heller

photo credit: O.M. Heller

Oana Heller este studentă a Universităţii de Artă și Design din Cluj-Napoca și a Hochschule der Bildenden Kunste Saar din Saarbrucken. Oana scrie. “La inceput a fost minciuna” este rezultatul acestui demers literar: un roman ce abordează teme precum pierderea identităţii în societatea de masă, toleranţa, asumarea identităţii sexuale într-o lume înţesată de prejudecăţi.

“La început a fost minciuna” este ilustrat de Maria Heller.

O istorie ce marchează fiecare piatră de hotar în drumul de la manuscris la print, puteţi găsi aici iar mai multe detalii legate de lansare veţi găsi aici.

 

 

 milena ©2014