Tag Archives: Maria

Romanul grafic la noi acasă

despre Prâslea cel Voinic și merele de aur (de Maria Surducan)

Voinicul Mariei Surducan și-a croit drum, peste mări și ţări, de pe raftul librăriei de acasă, pe biroul meu.

                 Despre Maria Surducan v-am mai vorbit. Ba chiar, am vorbit și cu ea despre voi. Am aflat că-i plac poveștile și că lucrează de zor la adaptarea lor în romane grafice. Am mai aflat că atunci când nu lucrează la romane grafice inspirate din folclor, lucrează la povești ilustrate originale.

                Despre Prâslea am lăsat-o pe Maria să vorbească:

Prâslea cel Voinic a prins viaţă în bandă desenată datorită personajelor. Prima a fost pasărea măiastră, cea care pune în mişcare intriga prin furtul merelor de aur. În versiunea mea, e o fiinţă şireată, agilă, dar care ascunde sub aparenta nepăsare şi accentul ardelenesc un plan bine pus la punct. Apoi au apărut fraţii cei răi”… simbolic, ei sunt versiuni alternative ale personajului principal, sunt Făt-Frumos care a făcut o alegere greşită. Dar practic, unul e şcolit în Austro-Ungaria, unul a fost plecat cu Erasmus la turci, primul vrea să pună mâna pe tron cu orice preţ, al doilea ia totul în zeflemea. Apoi a fost Lupul Cenuşiu (mentorul), apoi personajul negativ (Negru Împărat)…

Astăzi, după ce am terminat lectura, am și eu câte ceva de spus: Prâslea cel Voinic și merele de aur, în varianta Mariei Surducan, este un roman grafic savuros care, păstrând elementele basmelor din care se inspiră, transportă acţiunea pe un tărâm nou, un tărâm unde magia și știinţa se întâlnesc și se completează.

Un ochi de pasare maiastra

Se spune că poveștile sunt predestinate reinventării – parte din cultura orală, mai vechi decât scrisul, mai vechi poate și decât focul, poveștile dau măsura lumii din care se desprind. Şi înainte să fie cuvânt, poveștile au fost imagine cu tâlc. Poate tocmai de aceea îi șade atât de bine paserii măiestre în închipuirea grafică.

Ştiind că romanul grafic este cu precădere dificil, datorită imperativului echilibrului dintre imagine și text, am deschis cartea Mariei cu inima cât un purice: dacă imaginea e prea puternică? Textul prea abraziv? Temerile s-au dovedit a fi fără temei: nici pomeneală de vreun dezechilibru – Prâslea strălucește în decorul difuz al ilustraţiilor. Şi-apoi incantaţiile, polimorfismul și-o sumă de surprize contribuie la augumentarea experienţei cititorului.

Iar între toate surprizele una parcă mi-a fost mai dragă între toate:

Praslea a venit c-o misiva

milena ©2014

Advertisements