cărţi cu Roberto Kuzmanovic și Bibliocărţi

         Pe cei de la Bibliocărţi i-am cunoscut în 2013, când se aflau încă la început de drum. O echipă extraordinară cu care mi-a plăcut să lucrez, o echipă care nu face decât să crească, oferind o experienţă plăcută cititorilor săi și căutând să satisfacă gusturi literare dintre cele mai diverse.

           Se spune că o carte deschide porţi ce altfel nu s-ar deschide. Călătorul ce bate pagini cu semnul de carte află mai multe mai repede și mai puţin costisitor decât turistul ce bate drumul înarmat c-un toiag și-o hartă. Cu toate acestea, unii spun[1] că o carte este întotdeauna provincială. Nucleul textului, esenţa, vine dintr-un loc mic: din blocul 3d spre exemplu, aflat în Crângași, colţ cu Ion Mihalache – fostul 1 Mai. Cu toate acestea, locul mic astfel descris devine punctul de origine al unei povești universale, care transcede graniţele orașelor și limbilor, vorbind în graiul autentic al celor ce rezonează cu povestea. Şi-apoi ce-i mai frumos decât să afli cu atât de puţin efort c-au mai fost și alţii în povești similare cu a ta? Cartea umple casa, sufletul și mintea cu poveste, alungând în cotloane și firide prăfuite îndoiala, frica și singurătatea.

            Apoi, sunt două feluri de oameni pe lume: cei ce citesc și cei ce se gândesc la asta. Pentru primii, cât și pentru cei din urmă, există biblioteca. Iar de la o vreme biblioteca a devenit și mai accesibilă, locuind mai puţin în stradă și mai mult în online. Diverse proiecte, oficiale, alternative sau de underground, caută să aducă cititul pe ecranul fiecăruia, oferind un spaţiu virtual în care utilizatorii pot “răsfoi” o carte sau pot citi recenzia alteia. Astăzi ne vom opri asupra unui astfel de proiect alternativ, Bibliocărţi pe numele său, condus de-o echipă frumoasă și foarte muncitoare, hotărâtă să ofere calitate cititorilor săi.

           Bibliocărţi a luat fiinţă în 2013 ca o nouă versiune, mai mare și mai vitează, a “Bibliotecii Prăfuite” găzduite odinioară de blogspot. Astăzi, proiectul a trecut de pragul de zece mii de fani pe facebook și continua să atragă cititori pe www.bibliocarti.com.

Calea către inima unei femei trece prin librărie (sau bibliotecă)

          În spatele proiectului se află Roberto Kuzmanovic, un clujean destoinic de 21 de ani; om fain și cu vorba molcomă care, crezând c-ar fi loc de mai bine în oferta românească de cărţi și recenzii online, s-a pus pe treabă și a alcătuit un plan și-o echipă de oameni care să-i împărtășească viziunea și să ajute Bibliocărţi să crească și să devină cu fiecare zi mai bun.

Roberto Kuzmanovic

          Şi tocmai pentru că este un om fain și destoinic, Roberto a acceptat să răspundă la câteva întrebări legate de proiectul simpatic pe care l-a ticluit alături de echipă. Şi pentru că nu știam de unde-ncepe, am decis să-l întrebăm ce cărţi îi plac:

            Roberto, există pe rafturile Bibliocărţi vreo carte anume pe care s-o fi citit înainte și de care îţi aduci cu drag aminte? Sau vreo scenă dintr-o carte pe care-ai vrea s-o-mparţi cu noi?

          Tipurile de cărți pe care le citesc acum nu se găsesc încă integral pe Bibliocărți, însă o să apară în timp. Există însă un titlu,  Schimbând gândirea îţi schimbi viaţa, de Brian Tracy pe care îl recomand oricui. O carte care te ajută să vezi din altă perspectivă viața și mintea omului, o carte care te ajută să îți ridici moralul, să îți schimbi viața prin simplu fapt că îți arată cum mintea ta poate fi deschisă spre orizonturi mult mai largi, o carte care te poate face să devii fericit.

          Un fragment care mi-a atras atenția și m-a impulsionat a fost:

          Gândurile tale determină imagini, reprezentări și emoţiile asociate, așadar, cu ceea ce ai în minte. Aceste vizualizări și trăiri determină atitudini și acţiuni. Faptele tale au apoi consecinţe și rezultate care influenţeaza evenimentele ulterioare.

          Dacă te vei gândi la succes și încredere, te vei simţi puternic și competent și vei avea rezultate mai bune în tot ceea ce faci. Dar în cazul în care te vei gândi ca poţi greși sau să te faci de râs, vei obţine rezultate slabe, indiferent de cât de bun ești în realitate.

          Fragmentul subliniază importanţa modului de a gândi, iar dacă ești o persoană neîmplinită, îți sugerează că ar trebui să-ți schimbi mentalitatea în abordarea obstacolelor apărute în cale.

            Dac-ar fi să explici în trei cuvinte de ce ţi-a plăcut scena respectivă, care-ar fi cuvintele pe care le-ai folosi?

          Descoperire, schimbare, acțiune!

            De ce-ai ales să deschizi o bibliotecă online?

            Aveam acasă o bibliotecă moștenită în care stăteau vreo 40-50 de cărți și pe care nimeni nu o băga în seamă. Era plină de praf. Acolo erau și volumele de poezii de Eminescu care m-au atras foarte mult. (Așa am început eu să citesc) Făceam curățenie și m-am gândit că mi-ar plăcea să o extind. Mi-ar plăcea să povestesc cu alte persoane despre cărțile citite. Atunci mi-a venit prima dată ideea unei biblioteci online. M-am interesat, am căutat pe internet și am văzut că lumea pare a fi interesată. Așa a luat naștere blogul Biblioteca Prăfuită. Mi-a plăcut, am fost motivat să citesc mai mult, să povestesc mai mult, să scriu mai mult și cel mai important, am descoperit o lume frumoasă a cărților. Mi-am dezvoltat tot mai mult ideea, am văzut și greșelile făcute la început și mi-am dat seama că merită să continui. Am continuat cu Bibliocărți.com care a devenit adevărata bibliotecă online pe care mi-o doream.

          Am fost atât de atras încât a devenit dintr-o idee, o adevărată pasiune.

            Cât de mare speri să ajungă Bibliocărţi?

            De la o pasiune a devenit principala mea ocupație! Sper să ajungă cel mai mare site de lectură din România și nu numai.

Gândurile tale determină imagini, reprezentări și emoţiile asociate, așadar, cu ceea ce ai în minte. Aceste vizualizări și trăiri determină atitudini și acţiuni. Faptele tale au apoi consecinţe și rezultate care influenţeaza evenimentele ulterioare.

             Ce înseamnă cititul pentru tine? Este lectura  pentru fiecare sau numai pentru unii?

         Lectura este pentru fiecare, de ce n-ar fi? La fel cum muzica este pentru oricine. Lectura are beneficii importante care n-ar trebui să fie neglijate. Trebuie doar să vrei să citești!

          Pentru mine cititul înseamnă mult. La fel ca sportul. Eu eram genul de copil care mergea la liceu cu cărți din bibliotecă, nicidecum cu manualele școlare. Citesc ca să învăț și să descopăr mai multe, citesc ca să mă relaxez, citesc pentru că știu, vreau și pot!

            Cartea bate filmul sau filmul bate cartea?

          Îmi place foarte mult această întrebare. Niciodată nu am spus că e mai frumos filmul decât cartea sau invers. Aș considera o astfel de judecată oarecum lipsită de respect. Orice carte care mi-a plăcut mi-a șoptit că mi-ar plăcea să retrăiesc povestea uitându-mă la film. Evident, cartea cred că oferă mult mai multe detalii decât filmul. În film e posibil uneori să nu găsești toată povestea originală și în acest sens, cartea iese în evidență. Dar dacă nu te deranjează concizia atunci nu-i nici o problemă. Eu le recomand pe amândouă. Cartea mai întâi, apoi filmul.

            Dar muzica? Dacă romanele ar avea coloane sonore, ce piesa ar intra în coloana sonoră a cărţii tale preferate?

          Combin lectura cu muzica destul de des. O muzică ambientală, de relaxare, cu sunete din natură îți dă o senzație extrem de plăcută. O vioară, un pian, la fel: sunt binevenite.

Muzica instrumentală de dragoste, citind un roman de dragoste sau poezii, sună atât de plăcut.

            Ai cunoscut oameni interesanţi cu Bibliocărţi?

          Datorită lor mă simt motivat să continui: cu cât voi continua mai mult, cu atât voi cunoaște mai mulți oameni frumoși și interesanți. Cine spunea că nu sunt oameni frumoși sufletește în România? Ba sunt! Chiar foarte mulți. Scriitori, poeți, bloggeri, oameni de afaceri, webmasteri, cititori, profesori, mai are rost să enumăr? Cu toții sunt superbi.

Bibliocărți va evolua mult! Nu se va opri niciodată! Nici dacă mă voi opri eu! Bibliocărți suntem noi toți! Restul e plin de surprize.

            Ce înseamnă să fi membru al echipei Bibliocărţi? Care este calitatea cea mai de seamă pe care ai sperat s-o găsești  în colaboratorii tăi?

            Un membru al echipei Bibliocărți este pasionat de cărți, de citit, dar și de povestit. Calitatea cea mai potrivită este creativitatea. Să scrie într-un mod creativ despre lectură și nu numai, să propună lucruri creative pe care să le punem în aplicare împreună. Se muncește mult, dar se muncește cu seriozitate și cel mai important, cu plăcere. La Bibliocărţi, ne place ceea ce facem. Ce poate fi mai frumos decât asta?

            Bibliocărţi își întâmpină deja cititorii cu o selecţie generoasă de titluri, recenzii și articole, dar am auzit din surse sigure că nu se va opri aici. Ce ne mai pregătește?

          Un anticariat online, unde lumea va putea să cumpere, să vândă, sau să facă schimb de cărți. Vor putea prin intermediul anticariatului să vândă și să cumpere inclusiv cărți electronice.

          O comunitate online unde atât scriitori remarcați, cât și cei la început de drum vor putea să publice poezii sau proză.

          Bibliocărți va evolua mult! Nu se va opri niciodată! Nici dacă mă voi opri eu! Bibliocărți suntem noi toți! Restul e plin de surprize.

           Pentru a afla mai multe despre acest proiect ambiţios, vă invităm să accesaţi site-ul bibliotecii, aici. Puteţi căuta un titlu preferat pe rafturile lor, citi o recenzie sau un articol sau puteţi susţine proaspăt lansata campanie “O poartă deschisă spre lectură” pe care o recomandăm:

O poartă deschisă către lectură


[1] Ideea că o carte bună este întotdeauna provincială apare și în discursul lui Amos Oz, scriitor israelian, autor al unor romane precum “Între prieteni” sau “O poveste de iubire și întuneric”. Pentru fragment, iată un extract din interviul de la Passaporta, Bruxelles, 2013:

http://www.youtube.com/watch?v=N7o7br3MUPI


2 responses to “cărţi cu Roberto Kuzmanovic și Bibliocărţi

Leave a comment